Secția - Pediatrie

Pediatria este o specialitate medicală care se ocupă cu studiul și tratarea bolilor întâlnite la copii. Tratamentul acestor afectiuni este diferit față de cel al adulților.

 

În cadrul compartimentului de Pediatrie al Spitalului Municipal Brad sunt tratați copiii cu varste cuprinse intre câteva săptămâni și 18 ani, care prezintă afecțiuni respiratorii, digestive, ale aparatului renourinar, sindroame de deshidratare acută, etc.

 

Compartimentul de pediatrie are 12 paturi pentru spitalizare continua repartizate în 9 saloane dispuse pe doua nivele si 2 paturi pentru spitalizare de zi. Astfel, saloanele sunt grupate în primul rând după simptomele și manifestările bolii, dar și după vârsta și sexul micutilor pacienți. 

 

În prezent, asistența în spital și ambulatoriul integrat de pediatrie este asigurată de doi medici:

 

  • Dr POPA MARIA – medic coordonator al compartimentului, medic primar pediatrie
  • Dr NASTASE MADALINA – medic specialist pediatrie

 

In cadrul programului de garzi in compartimentul de pediatrie lucrează si urmatorii medici colaboratori: 

 

○ Dr CHIURCIU ELISABETA – medic specialist pediatrie

○ Dr DEMEAN SIMONA – medic specialist pediatrie, medic de familie

○ Dr ANDRAS-IONASCU LAVINIA – medic primar neonatologie, medic specialist pediatrie

○ Dr CONOVALCIUC SVETLANA – medic specialist pediatrie

 

Împreună cu medicii prezentati mai sus,  pentru asigurarea asistenței pediatrice mai lucrează si 7 asistente medicale specializate în îngrijirea copilului între 0-18 ani si 5 infirmiere.

 

În secție sunt îngrijiți copii cu domiciliul în municipiul Brad, precum și din localitatile invecinate. 

 

De asemenea, secția dispune de un oficiu de  dietetica, conceput pentru asigurarea preparării alimentației specifice sugarului si copilului mic, care funcționează sub stricta supraveghere a personalului. 

 

Printre dotarile compartimentului se numara: tensiometre si pulsoximetre de uz pediatric, aparate de aerosoli, spacer inhalator, etc.

 

Secția de pediatrie asigură integrat și asistența de specialitate in cabinetul de profil din Ambulatoriul de specialitate

 

Investigatiile radiologice si examinarile echografice se efectueaza in laboratorul de radiologie al spitalului.